Traseul XCO Păltiniș Stage Race 2014 nu i-a descurajat pe concurenți, deși vremea rea le-a pus tuturor probleme în prima zi.
Astfel, duminică, la etapa de XCP, echipa a fost din nou prezentă la start. Iată cum a fost văzută cursa prin ochii fiecăruia:
Árpád Kelemen – locul 6
A fost un weekend plin de ghinioane pentru mine, dar cred că și pentru restul echipei NoMad. Din păcate am participat fără licență la campionatele naționale de XCO, și am pornit din ultimul rând. La cursele de acest gen contează foarte mult startul, deaoarece sunt multe porțiuni de singletrail, fără posibilități de depășire, și dacă nu ajungi acolo printre primii, pierzi minute bune. S-a întâmplat exact așa, nu am putut să fac un start bun și, când am stat în coadă pe singletrail și n-am înțeles de ce mergem așa încet, am auzit că primii au terminat deja startloop-ul și au început prima tură. Pe bucla de start n-am avut noroc, a intrat lanțul între pinioane și spițe (îmi acroșase cineva schimbătorul cu roata față), și a durat approximativ un minut până când am reușit să remediez problema. Am pierdut aici foarte mult, inclusiv contactul vizual cu primii. Am făcut depășiri după depășiri până la sfârșitul concursului. La a cincea tură am și căzut destul de rău pe cea mai dificilă porțiune, m-am lovit la umăr și la cap, dar am reușit să termin cursa și am ajuns pe locul 4 la categoria elite, și locul 6 la general (în spatele francezului și al lui Stancu Alexandru, care e încă U23).
Nici în ziua a doua nu am avut noroc: la prima coborâre abruptă singletrail, un concurent a oprit în fața mea, și am oprit și eu ca să nu ne lovim. Cei din sapte însă au strigat să fac loc și nu au încetinit, așa că am tras bicicleta lângă potecă și am așteptat să treacă minim 5 concurenți. Am urcat înapoi pe bicicletă, dar după câteva sute de metri mi-a intrat o creangă între spițe și am oprit din nou să o scot, pierzând încă o dată câteva poziții. La urcarea lungă pe drumul forestier până la releu am depășit foarte mult și am văzut că Logigan este la approximativ un minut în fața mea. Până la cel mai înalt vârf al traseului am putut să-l depășesc, dar undeva la coborârea lungă a revenit în față, când încetinisem din cauza lanțului căzut. N-am mai putut să-l prind, ceea ce înseamnă că a coborât mai bine și am ajuns la finiș câteva zeci de secunde după el și Alex Stancu, ocupând astfel locul 6 la general.
Simt că revin încet-încet în formă, dar n-am avut norocul de partea mea în weekendul acesta.
Doina Țiței – locul 8
Etapa de la Păltiniș pare să devină un subiect durerors pentru mine. Este a doua ediție la care particip și, la fel ca și în anul precedent, am observat că prima zi, în care se ține concursul de XCO, este cea mai dificilă și ”ciudată” zi. Se instalează o anumită frică, un blocaj de care nu reușesc să scap. Astfel, anumite porțiuni din traseu devin de neparcurs mental. Anul acesta dificultatea traseului a sporit și din cauza ploilor dese. După prima căzătură la una dintre coborârile mai dificile, am decis să merg mai precaut, scopul fiind doar să termin cursa, consolându-mă cu ziua de mâine, în care urma să se țină maratonul (XCP). Duminică mă simțeam deja diferit, greul trecuse. Pentru mine maratonul de la Pătiniș înseamnă un spațiu unde pot învăța sau consolida tehnici de coborâre sau plat. Este un traseu ”concentrat”: o urcare lungă de 10km, un plat presurat cu pietre, bolovani peste care trebuia să treci (partea cea mai faină a traseului) și bineînțeles coborârea finală de viteză, presărată cu rădăcini și pietre.
Anul acesta concurența la fete a fost acerbă, așa că mi-am propus să merg la maxim și să obțin un loc cât mai aproape de top 3. Știam că 30 de km nu e o distanță lungă, și dacă m-aș fi grăbit la început aș fi avut probleme după, astfel am găsit un ritm alert dar confortabil. Pe la începutul urcării de 10 km am depășit-o pe colega de echipă Zsu, după care pe Alexandra Lazăr (care avusese o căzătură mai serioasă la XCO și nu era în formă la maraton). Am continuat și m-am încăpățânat să stau cât mai mult pe bicicletă, cea de-a doua urcare fiind foarte tehnică și abruptă. Ajunsă pe coborârea finală, am prins-o din urmă pe Laura Deak (incredibilă fată!). Am mers în spatele ei o bună parte din coborâre, având doar 3 km până la finiș, simt că roata din spate mă încetinește. Mi-am tăiat anvelopa din nou! Jale mare pe capul meu, mai ales că era roata tubeless și nu aveam cum să scot valva ca să pot pune o cameră. Așa că după 5 minute trece Zsu, urmată de Andreea Nicoleta Angheluș. Am alergat 1 km cu bicicleta, pe drumul principal a oprit mașina Shimano și băieții m-au ajutat să scot valva (le mulțumesc mult pentru ajutor! și concurentului care mi-a dat camera). Am ajuns la finiș supărată, dar bucuroasă că am mers așa cum mi-am dorit și aș fi luptat pentru locul 4 (s-au pierdut 16 minute cu toată perepeția). Nu vreau să menționez că la ultima coborâre am luat o căzătură copioasă pe rădăcini! Felicitări Suzei Hilbert pentru rezultatul excelent din acest weekend!
Marian Marin – locul 11
Un weekend pe care îl așteptam de la începutul anului, dar care nu m-a prins așa cum m-am așteptat. Traseul se anunța destul de tehnic, și cum ploaia a oferit și mai mult suspans, recunoașterea traseului a fost imperativă. Din păcate am ajuns chiar la sfârșitul sesiunii tehnice, în ciuda tuturor eforturilor lui Francois, și am decis să facem o recunoștere rapidă, chiar dacă începuse să plouă. Am făcut-o împreună cu Alex (Doc) și, ajutându-mă de stafurile lui, am încercat să memorez traseul dintr-o singură tură, din cauza ploii. Sâmbătă ploaia nu ne-a permis o sesiune de antrenamanet decentă și nici prea multă încălzire. S-a plecat foarte tare, specific unui XCO, am încercat să țin ritmul, observând că toată lumea e bine pregătită. În primul tur a fost cum a fost, în turul doi nu m-am simțit foarte bine și am scăzut ritmul puțin, preferând mai mult zonele tehice. Cum în ultima vreme m-am obișnuit mai mult cu maratoanele de peste 50 km, abia în turul 3 și ultimul tur 4 am inceput sa intri întru-un regim de cursă pe care îl știam competitiv, un pic cam târziu, chiar dacă am mai depășit din concurenți, turul având numai 4 km. Nu am putut face mare lucru, la ultima urcare am sprintat cu Dorin, care a intrat primul pe coborâre, chiar dacă ajunsesem primul în vârf. Dorin s-a strecurat prin stânga mea și a intrat pe șanț, lucru care nu mi-a reușit și mie, am fost proiectat direct într-o stâncă din proximitatea potecii. Așa am spart roata față și am strâmbat ghidonul, lucru care m-a obligat să fac în alergare ultima coborâre. Am reușit un top 10 mai mult decât onorabil la cea mai disputată categorie, pe un traseu deosebit. Obiectiv îndeplinit prin această experiență de XCO, prima de până acum, care necesită cu adevărat o pregătire specifică.
A doua zi era programată etapa XCP, din păcate tot foarte scurtă și rapidă pentru gustul meu, dar un traseu deosebit de tehnic și de frumos, nu mai simplu decât XCO-ul din prima zi. Având în vedere ecartul din ziua precedentă, nu aveam obiective mari, numai că de această dată m-am încălzit mai bine înainte de etapă, am plecat destul de bine, fiind chiar în grupul fruntaș pe prima zonă de coborare, destul de tehnică. A fost destul de aglomerat, dar am ieșit ok. fără prea mare întârziere. A început prima urcare lungă, unde din păcate a trebuit să scad din nou un pic ritmul, am reunoscut o parte din urcare din tura lungă de la Sibiu către releu și știam că urma o coborâre destul de tehică pe pietre, dar care de data asta era presărată și cu ceva noroi. Zona tehnică fiind preferată de mine, i-am prins din urmă pe colegii de la Felt, pe Marian și Gabriel. Traseul se continua cu o urcare pe pietre, pe care am preferat să stau pe bicicletă, chiar dacă ceilalți făceau pushbike, încercând astfel să mențin la maxim tensiunea din picioare și să evit crampele la gambe. Pe o coborâre destul de antrenantă pe pietre m-am apropriat din nou de colegul de suferiță de la ultimile maratoane, Ciprian, și merg destul de aproape de el, așteptand momentul depășirii. S-a ieșit iar în drumul forestier și… surpriză: crampe. Am încercat să merg în picioare să scap, dar am reușit prea târziurămânând la 30 de metri în spate. Am terminat un weekend la Păltiniș cu o bogată experiență de MTB adevărat. Cum spuneam, acest traseu face diferența între băieți și bikeri. Nu pot încheia decât cu citatul lui C. Noica: „la Păltiniș dai mâna cu Dumnezeu” și aș adăuga: „la Păltiniș Stage dai mâna cu elita MTB-ului din România”.
Daniel Sărdan – locul 14
După tot dezastrul din ziua precedentă, am decis să particip că nu putea să se întâmple mai mult rău. S-a epuizat stocul. Am am schimbat lanțul, am pus rulmentul împrumutat lui Daniel Roșioru înapoi și setat totul împreună cu Vali și Radu.
Am luat startul poziționat destul de bine, dar în prima curbă a căzut un gard și am rămas blocat pierzându-i pe cei din față. Problema s-a simțit în coborârea pe jgheab, când toată lumea a coborât și se mergea încet. Și eu cobor în zonele riscante, dar alerg cu aceeași viteză cu cât se coboară prudent.
A venit urcarea cu drum larg și am început să recuperez vreo 20 de poziții, apoi pe următoarea coborâre la fel, am mai recuperat. Lumea făcea pene peste tot. Am mâncat și băut ca la carte, am recuperat și pe următoarea urcare, am cărat bicla în spate până pe vârf și am ajuns o dată cu Marian Frunzeanu și Dorin Dîrnescu, în spatele lui Marinică.
Prima coborâre a fost super obositoare și la limită, dar pe pietrele mari am fost fluid și a mers bine, distractiv și relaxat. Am reușit să savurez cursa și să compensez ziua trecută.
Pozele de la Păltiniș XCO și XCP sunt pe Facebook
