Echipa NoMad Merida CST a urcat pe podium la aproape fiecare categorie la care a fost reprezentată la Surmont MTB Challenge, competiția din Azuga fiind ca o cursă de casă, la care suntem prezenți în număr mare la fiecare ediție.
Dacă Árpád Kelemen a venit și se simte din ce in ce mai bine, din categoria elite ne-au lipsit Alexandra Lazăr, care tocmai a luat BAC-ul și Robert Dobai, care a participat la maratonul de la Baia Mare, la el acasă, unde a și câștigat.
Deși duminică dimineața a plouat, la ora startului a fost soare, iar vremea a rămas plăcută pe tot parcursul zilei. Traseul, puțin modificat pentru a evita zonele noroiase, a fost pe placul tuturor și nu a creat probleme, după cum ne povestesc și premianții:
Árpád Kelemen – locul 5 categorie și general, traseu lung
Surmont MTB Challenge este un concurs important pentru mine, deoarece este un traseu adevărat de MTB, cu multe porțiuni tehnice cu rădăcini, cu multe ruperi de ritm, este pe placul meu din tote punctele de vedere.
Deși nu am obținut un loc foarte bun, pentru mine a fost un progres. Acum 3 săptămâni la Brașov XCM am fost la 17 minute față de primii, acum la doar 4 minute, ceea ce mi-a ridicat puțin moralul, care a fost la pământ.
La premiere a fost puțin ciudat când, după primii 3 eliți, pe podium au fost chemați concurenții de po pozițiile patru, cinci, șase… cel mai bun timp, dar eu n-am auzit numele meu, după care s-a aflat că a fost o greșeală de prezentare. După primii 3 eliți, au vrut să premieze concurenții din categoriile de vârstă, nu după cel mai bun timp obținut. Am avut și o surpriză când am primit trofeul „speedmaster” de anul trecut al lui Logigan Lucian, când a fost o eroare de cronometrare.
Robert Mircea Gustav – locul 1 categorie și 9 general, traseu lung
Surmont MTB Challenge a fost dintotdeauna o cursă mai specială, deoarece organizatorul este unul dintre cei mai ”în temă” încă de pe vremea pionieratului mountainbike-ului românesc. Tot respectul pentru Tibi Macavei, care știe cum trebuie și ce trebuie făcut pentru o cursă reușită, care azi a fost cred un succes și datorită vremii, traseului nou, într-adevăr mai ciclabil în comparație cu celelalte dăți.
Cursa de azi a fost tactică, deoarece îi aveam sub control vizual pe adversarii direcți: Maus (Marius Ionașcu) și Ulisse Gheduzzi, și era nevoie de un pic de actorie, să urmărești de ce sunt în stare oamenii în unele momente cheie, mi-a ieșit figura și am reușit să ocup poziția 1 la categoria de vârstă. A fost o luptă directă cu doi adversari care îți stau în coaste peste 50 km, nu ca alte dăți, când mergi singur pe zece dealuri, nu vezi un adversar, pentru că toți ori sunt în față, ori în spate. A fost o cursă animată.
Marian Marin – locul 3 categorie și 15 general, traseu lung
Am început destul de bine, am avut și noroc de o vreme bună. S-a plecat destul de tare, dar am reușit să mă mențin cu plutonul din față în prima parte. Având în vedere că mă încălzesc ceva mai greu, am scăzut puțin ritmul la un nivel pe care să-l pot menține, iar după câteva urcări și coborâri am recuperat distanța pierdută față de majoritatea celorlalți concurenți de la categoria mea de vârstă. Pe ultima coborâre am reușit să mă distanțez de Ciprian Roșca de la BikeXpert, dar nu m-am putut apropia de prietenul meu, Andrei Pop și de Cristian Kovacs, câștigătorul de la Ideal Geiger Team. Pentru mine a fost o cursă reușită, cu un obiectiv îndeplinit.
Daniel Sărdan – locul 4 la categorie și 8 general, traseu mediu
Ca în fiecare an am venit la Surmont aproape toată echipa și a fost o atmosferă plăcută. Personal m-am simțit bine în timpul cursei, deși cred ca am rulat sub nivelul la care mă așteptam. Probabil pentru că nu m-am încălzit suficient ca să pot intra mai în față la start. S-a plecat tare și am urcat la un puls mai mare decât trebuia. Chiar și așa, de abia respirând, ma gândeam că a crescut incredibil nivelul concurenților față de anul trecut. La pushbike-ul spre cabana Susai am observat marcaje greșite (se pare ca au fost puse seara de motocicliști pentru un concurs al lor). Am fost cam bulversat, eu știind traseul inițial. Am strigat la cei din față și cine mai era pe lângă mine și apoi am anunțat în primul punct de verificare problema. Am continuat traseul cu Jon de la Veloteca, ieșind pe 4 la categorie.
Din pacate anul acesta au aparut câteva probleme (de la noi din echipă au fost 2 concurenți de podium care s-au rătăcit). Ar fi bine să se îmbunătățească câteva lucruri, așa încat concursul să fie mai armonios și sa nu apară neînțelegeri, tensiuni și păreri de rău. Eu nu aș schimba regulamentul în ultimul moment cu chestii esențiale, sau dacă se fac, să se anunțe public schimbarea, să știe toată lumea. Startul să se facă în ordinea valorică măcar pentru primii 30 și nu în funcție de cine vine primul. Marcajul l-aș îmbunătați adăugând X-uri pentru drumurile greșite și punând bandă de confirmare după fiecare intersecție.
Zsuzsa Gyurka – locul 1 categorie și general, traseu mediu
Cursa a fost frumoasă, cu un traseu tehnic, destul de dificil, cu multe urcări de pushbike și coborâri foarte tari. M-am simțit bine, din start am tras tare și m-am distanțat de fete, pe care nu le-am mai reîntâlnit pe parcurs. Traseul, deși a suferit modificări față de edițiile precedente, a fost la fel de fain.
Doina Țiței – locul 1 categorie și 2 general, traseu mediu
Și anul acesta am revenit cu drag la Surmont MTB Challenge. Am parcurs traseul mediu în diverse condiții și ce a fost mai rău a trecut, așa că o potențială ploaie sau noroi nu mă speriau. Motivele care mă fac să revin mereu sunt: un traseu tehnic neplictisitor (poate un pic prima parte), foarte variat și bineînțeles rădăcinile. Anul acesta datorită unor exploatări ale pădurii, organizatorii au fost nevoiți să modifice o parte din traseu. Varianta nouă ne-a fost pe plac (mai puțin ”bucățelele” de pushbike – mai exact poteca abruptă către cabana Susai), poteca lui Ceaușescu, drumul forestier vechi și sălbatic, în plat și ușoară coborâre, presărat din când în când cu porțiuni tehnice.
Legat de cursă, și anul acesta se pare că prima urcare de 9 km pe drumul forestier din valea Limbășelului a fost solicitantă (din cauza căldurii mari, și probabil a unei greșeli de abordare), astfel încât a trebuit să reduc viteza pentru a putea continua, timp în care am fost depășită de Silvia (colega de echipă) și Monica Serachitopol de la Ideal. Abia după ce am intrat pe poteca din pădure mi-a revenit suflul. M-am bucurat enorm că terenul era perfect ciclabil și că am putut să mă bucur de toate coborârile cu rădăcini și urcările scurte și abrupte, așa încât încet-încet am reușit să depășesc și să termin a doua după Zsu. Mi-a plăcut foarte mult ”lupta” cu Monica, ea fiind un factor motivațional foarte bun. De asemenea și colegul de echipă Dan a avut un rol important, fiind cel care mi-a ridicat moralul.
Silvia Dinu – locul 3 categorie și 5 general, traseu mediu
Mi-a plăcut foarte mult ediția din acest an, pentru că am avut parte de o vreme frumoasă, fără ploaie. Am avut ceva probleme tehnice la bicicletă, mi s-a desfăcut roata față de două ori. Exceptând asta însă, traseul mediu a fost pe gustul meu, cu coborâri lungi, iar urcările nu mi s-au părut foarte grele.
Lista completă a rezultatelor o puteți vedea aici.
Traseul lung a fost castigat la general de Alexandru Stancu, care se pare că este într-o formă bună, la concurs fiind prezenți majoritatea concurenților buni din țară. Traseul lung are și 2 probe speciale interesante, una pentru cei care urcă cel mai bine – “King of the Hill” și alta pentru cei care coboară cel mai bine – “Speed Master”.
Mai multe poze, cu aproape toți participanții de la Surmont MTB Challenge 2014.