Actualizare
Robert Dobai si Wouter Cleppe termina TransAlp, pe locul 15 din 700 de echipe participante
Renuntand la participarea pentru Campionatele Nationale Robert Dobai a plecat in Germania la Trans Alp si participa in echipa cu Wouter Cleppe.
TransAlp este unul dintre cele mai dificile concursuri mtb pe etape din Europa, un fel de Turul Franței în mountainbike. Trece prin Germania, Austria și Italia în 7 etape, care totalizează 611 km cu 19.000 de metri diferență de nivel.
În cursă participă și Alban Lakata , câștigătorul de anul acesta al Campionatului Mondial de Maraton.
Dobai, după ce a reprezentat România la Campionatele Mondiale de Maraton la Sella Ronda Hero, s-a simțit din ce în ce mai bine și la concursurile de la Păltiniș, UCI XCO, în cursa de a doua zi ieșind primul la general.
Wouter s-a mutat în Ungaria și a avut o perioadă în care a cam bătut tot ce mișcă acolo. Din păcate, în primăvară a fost ușor bolnav, și abia de curând și-a mai revenit.
În momentul de față ei sunt pe locul 15 din 700 de echipe. E un loc foarte bun, căci în general în zona respectivă sunt mulți cicliști profesioniști, care au venit cu un întreg staff tehnic, așa încât să se poată recupera de la o zi la alta. Ai noștri stau la cort și are grija Iulia de ei atât cât poate.
Fiind prinși cu treabă sau cu concursul tot timpul, am reușit să vorbim doar puțin cu Robert, care ne-a declarat:
“Sunt obosit, ritmul e foarte tare, pentru că suntem sus în clasament. Sunt 700 de echipe și suntem pe 15 la general după 4 zile, ceea ce pune destulă presiune pe noi la fiecare etapă.
Nu știu cum suntem așa sus, în condițiile în care 10-15 echipe sunt de profesioniști și restul nu-s departe. Au toți asistență, masaj, corturi, 10 oameni pe lânga ei.
Wouter trage de mine. Adică după prima zi eram mort, am făcut atunci și două pene. Acum sunt terminat și mai tare și nebunul ăsta nu mă lasă o secundă în pace.
În fiecare zi suntem cu niște grupuri puternice, de abia stau în plasa lor, și sunt toți mult mai buni decât mine. Mai sunt 3 zile și mâine e iarăși o etapa de durere…”
Le ținem pumnii și vă mai informăm aici cum evoluează situația.