Se știe că cel mai bun antrenament este cel făcut pe bicicletă, indiferent de condițiile meteo. Cum nu toate cursele se țin în zile însorite, sunt recomandate antrenamentele în diverse condiții meteo – ploaie, ceață, ninsoare, temperaturi mai scăzute…
Jose Hermida de la Multivan Merida Biking Team ne învață cum să ne facem singuri o carcasă personalizată din plastic pentru acoperirea găurilor de aerisire de pe casca de ciclism, protejându-ne de ploaie, frig, și fiind și mai aerodinamică 🙂
Noi până acum am încercat varianta mai puțin elegantă dar mai la îndemână cu bandă adezivă transparentă (scotch). Cu puțin simț artistic poți să te joci și cu bandă adezivă neagră, albă sau colorată, cum mai face Robike din când în când.
În stânga: Daniel Sardan și Valentin Zincenco pe frig și ploaie, la maratonul de 90 km din Norvegia, cu 17 000 de participanți.