Desi ma pregatesc putin inainte de maratoane, in ultimele 2 weekenduri, acestea au trecut pe planul doi. Obiectivul principal a fost RoJam – cea mai mare intalnire a cercetasilor organizata in Romania, unde au fost peste o mie de tineri participanti care au stat 10 zile intr-o tabara ridicata pe o pajiste undeva in Saliste langa Sibiu si unde vroiam sa ajut.
Asa ca mi-am luat o saptamana de concediu fara plata, am pus 7 bicle pe masina, am facut bagajul si dus am fost pentru doua maratoane si o jamboree.
In prima noapte, in drum spre maraton, nu am mai ajuns la Ranca ci am innoptat undeva pe platou. Se vedeau toti muntii ca era luna plina, Tg. Jiul luminat undeva departe si soseaua Transalpina incredibila. Marinica si restul prietenilor opriti acolo au fost prea draguti sa putem pleca maideparte. Despre TransAlpin Bike Marathon sper sa resusesc sa scriu cateva randuri in alt post. Alex si Horatiu au scris deja cam ce s-a intamplat cu noi acolo.
Dar sa ma intorc la Jamboree: Au construit porti, poduri, garduri, turnuri totul din lem. O noua localitate aparuta intr-o saptamana. Au avut dusuri si toalete super curate, cabinet medical, ambulanta permanenta, paza interna, sonorizare in tot campul, concerte seara, foc si chitara …ce sa mai, super organizare si atmosfera. A meritat fiecare secunda.
Eu m-am ocupat de atelierul de moutainbike. I-am invatat chestii de baza sa se distreze dar sa fie intregi la sfarsit. Le-am adus 14 bicle Merida (date cu draga inima de Geo Bate Saua si Cornel colegul meu de echipa). Le-am facut un traseu bucla de 10 km care incepea cu un fals plat urmat de o urcare mai lunga pana in coamele dealurilor. Acolo urcai si coborai pe drumuri cu iarba ce mai serpuiau pe langa tufe de mure J si stejari protectori ce te indemnau sa dormi la umbra lor. Spre final urma coborarea frumusica de altfel dar care se mai lasa cu julituri din cand in cand in randul tinerilor cercetasi. Drept urmare ma transformam din antrenor de ocazie in doctor si apoi mecanic. Mai mult mi-a placut partea cu doftoricitul si mi-a prins bine experienta concursurilor de aventura. Am avut o ditamai trusa medicala de la Crucea Rosie din care am luat doar ce trebuie.
La partea mecanica m-am lovit de socul sculelor minimaliste din echipamentul de concurs si mai ales de noua pompa cu dimensiunile unui ruj de buze.
Singurul accident mai serios a fost provocat de o domnisoara care chiar se descurca bine si s-a gandit sa faca niste depasiri. A pierdut controlul si a disparut de-a dreptul intr-o tufa cu mure si spini ca intr-un norisor. Au fost cam multe zgarieturi de curatat in toate zonele corpului dar si-a pastrat buna dispozitie.
Per total am fost uimit de cat de repede invatau, de cat de intaligenti sunt. Aveau o doza de maturitate care amestecata cu putin idealism ma face sa cred ca suntem salvati ca societate. Prezenta lor te transforma in bine.
Cum spuneam organizarea a fost foarte buna. Aveau o multime de activitati de facut si sunt sigur ca nu le stiu pe toate. Mi-ar fi placut sa trec prin atelierele prin care au trecut si ei.
Aveau pe langa mtb :):
-o zona de aventura: 2 panouri de escalada, tiroliana, urcare cu blocatoarele pe corzi;
– o tura de mers de 2 zile cu inoptat undeva la bivuac in aer liber;
– construiau din lemn si sfoara o catapulta, un pod, o canoe si inca cateva chestii de genul acesta;
– invatau sa comunice la distanta prin morse, cu sistemul de steaguri, cu oglinda, etc;
– au tras cu arcul sportiv;
– tura de mers de o zi;
– aveau atelier despre cum se mananca sanatos (3 legume si 2 fructe pe zi – nu e secret);
– de creatie vestimentara si nu numai;
– de facut papusi din sfoara;
– de facut tot felul de lumanari colorate si cu diferite forme;
– au mers in sat si au facut tot felul de chestii impreuna cu mesterii locali;
– au renovat case;
– au invatat cum se tine un discurs;
– au participat la o olimpiada pe echipe cu zeci de jocuri de toate felurile;
– au invatat sa faca focul prin diferite metode;
– au tinut o sarbatoare dacica cu tot felul de costume
– au avut atelier media si au invatat sa filmeze, monteze, fotografieze, sa scrie articole;
– chiar exista un mic ziar zilnic ce-l gaseam la masa si aflam ce s-a mai intamplat in ziua respectiva cu poze cu tot.
Am scris toate astea sa va faceti o idee despre scara evenimentului si ce presupune. Si acum mi se face pielea gaina si ma trece un fior cand ma gandesc la cat de misto sunt omenii acestia. Scriu despre ce s-a intamplat acolo si am gura pana la urechi pentru ca ce e bun, e bun si gata 🙂
Am facut si fac parte din mai multe organizatii ONG, cluburi, etc care incearca sa faca ceva pentru sport, pentu tineri, pentru copii dar cercetasia mi se pare solutia cea mai buna si ofera un cadru organizational foarte bine structurat, sigur si clar. Iesi un alt om de acolo. Inveti viata. Te cunosti. Afli ce-ti place si la ce esti bun. Face mai bine ca scoala care te sabloneaza si rigidizeaza putin si nu te poti descoperii.
Ma mai gandeam zilele astea la prietenii care-si trimit copii in tabere pe bani multi. Comparand experientele traite si intr-o parte si in alta mi se pare o diferenta majora mai ales ca aici intr-o singura zi intalnesti cel putin 3 oameni de la care ai ce invata si care sunt acolo de placere.
Ce mi-a mai placut:
– Se fuma doar intr-un loc special in afara zonei de campare;
– Era un program de stingere destul de strict dar si cu marje umane adica mai puteai sta putin la foc peste program;
– Toata tabara (camp cum se zicea acolo) era sub forma de pizza, iar feliile erau regiuni ale tarii in care nu stateau neaparat cei veniti din regiunea respectiva. Fiecare felie avea zona ei de foc/ masa si o poarta de lemn personalizata.
– Ca in ultimele zile a venit si o parte din gasca si asa a fost mult mai usor de organizat iesirile.
Restul pozelor facute de mine sunt AICI
O selectie de poze facute de organizatori care includ si alte activitati sunt AICI
Cei care vor sa-si vada copii cercetasi se pot documenta aici: www.scout.ro
Mai jos sunt cateva ganduri ale Luciei Hen:
„Am ajuns aproape la finalul lunii august si desi am venit de patru zile din RoJAM am ramas conectata cu mintea sufletul si… PC la Saliste! Aproape ca ma bucur intr-un fel ca nu am vazut cum pleaca toata lumea si cum tot ce s-a construit acolo cu truda si mult suflet va fi desfiintat! Pastrez in minte poarta de intrare(paraboloidul hiperbolic) foisorul si cele sapte sub-campuri ce-l inconjurau si mai ales campul nostru vesel MA-RA MU-RES!
Dar cercetasul trebuie sa lase natura asa cum a gasit-o, asa ca imensa pajiste va ramane din nou singura si nesfirsita sa cum am vazut-o in primavara! Desi, cine stie, poate pastreaza ceva din energia si buna dispozitie a celor ce-au locuit-o zece zile!
Au fost atat de multe lucruri frumoase de facut si invatat in zecile de ateliere incit nimeni nu le-a putut face pe toate! De aceea cred ca jamboreea a fost diferita pentru fiecare participant,fiecare pastreaza ceea ce a primit la atelierele prin care a trecut! Oricum ,toti cred ca au fost in hike si la Aventura! Si ce seri frumoase si ce chitaristi minunati!(multumim Sabin pentru al tau “dulce de dragoste”si nu numai) Si la fel ca si pustiul care, ascultind cintecul a inceput sa plinga ca i-e pofta de dulciuri mie imi dau lacrimile cind ma uit pe filmuletele si pozele postate de Bogdan si-mi vine sa spun”mi-e pofta de RoJAM”, mi-e deja dor de atmosfera creata de oamenii minunati pe care i-am intilnit.
Multumim din suflet tuturor tinerilor,(printre care si fiica noastra Laura) care au dedicat multa munca si suflet in realizarea acestui proiect. Multumim Radu Stinghe – capo del tuti capi – pentru ca ai crezut in acesti tineri si ti-ai dedicat atata energie si timp pentru a ne oferi aceasta minunata jamboree! Daca ai putea colecta numai cate un pic din bucuria fiecarui participant cu siguranta ca ti-ai reface rezerva de energie si ti-ar mai si prisosi!
Va imbratisez cu afectiune si respect pentru tot ce ne-ati daruit!”
Lucia Hen
