Despre unul din cele mai mari maratoane MTB din Austria - Salzkammergut Trophy

In urma experienţei placute de anul trecut am decis să repetăm călătoria către orașelul Bad Goisern, locul unde are loc cel mai mare maraton de MTB din Austria, Salzkammergut Trophy. Renumit pentru numărul mare de participanţi, peste 4000, dar şi pentru cele şase trasee pe care le oferă, începând cu un traseu de 22km (688m) accesibil tuturor, culminând cu traseele de 119km (3848m) si de 211km (7049m) pentru cei mai extremi.
Ce alte activități extra pe care o parte din participanti, dar și noi cei de la echipa NoMad Merida Racing Team și Prima Evadare le-am putut practica au fost: rafting, spa, ture, vizitarea locurilor istorice.
Vremea rece (uneori 7 grade) și ploioasă a mai schimbat din planurile noastre și a îngreunat conditiile de concurs. Oricum pentru multi dintre noi nu se punea problema sa castigam asa ca incercam sa ne bucuram de traseu si concurs fara mare stres. Singura candidata la podium din partea noastra era Zsu (Gyurka Zsuzsa).

Cursa la vârf:

Participantii la distanta de 211 km au luat startul la ora 5:00 dimineata. Austriacul Wofgang Krenn venit să-şi apere titlul de anul trecut conduce primii 80 km ai cursei si cand aparent cartile pareau facute abandoneaza din cauza frigului si ploii. Cehul Ondrej Fojtik profită de ocazie şi câştigă cursa cu timpul de 10 ore şi 37 de minute în faţa olandezului Bart Brentjens care vine doar la 7 minute dupa el.
Goldi (Andreas Goldberger), sportivul Red Bull, triplul campion mondial la sarituri cu schiurile, o prezenta constanta la maratoanele mtb si mai ales la Salzkammergut unde toata lumea il cunoaste, abandoneaza si el la kilometrul 135. La fel abandoneaza si prietenul nostru Robert Matusek castigatorul cursei de 24 de ore de anul trecut din Ungaria. Interesant e ca de 15 ani de cand a inceput aceasta cursa Robert participa la distanta de 211km.
Roberto Heras castigator al Turului Spaniei, colonelul lui Lance Armstrong pe catararile din Turul Frantei a participat iar, de data asta la distanta de 119 clasându-se pe locul 11 la general.
Cu o seara înainte de cursa am avut plăcerea să luăm masa cu o parte din ei.

Prezenţa romanească

Am fost 55 de concurenti din Romania din care noi 15 de la NoMad Merida Racing Team si organizatori de la Prima Evadare. Au mai fost si membri ai echipelor Felt-Sidi, Garage Racing, Maros si Lotus Bike.
Zsu care teoretic era pe podium si deabia asteptam sa vedem cum iese in comparatie cu restul fetelor din vest, a facut pana cand era in fruntea cursei impreuna cu austriaca care a si castigat. A fost imposibil sa mai recupereze timpul pierdut pe o distanta atat de scurta. (A fost obligata din cauza varstei sa se inscrie la cea mai mica distanta – 22km/688m). La anul speram ca va aduce prima medalie romaneasca de la acest concurs.
Cele mai bune rezultate le-au scos Daniel Rosioru si Marius Petrache locurile 20 si 21 la distanta de 119km (3848m). La aceeasi distanta Robike (Robert Mircea Gustav) a iesit pe locul 40 la categoria lui de varsta si eu (Daniel Sardan) pe locul 102. Doina Ţiţei a ieşit pe locul 12 la categoria ei de varsta pe distanta de 76km (2446m). Rezultatele le puteţi vedea pe site-ul evenimentului.

S-au făcut şi se puteau face rezultate mai bune având în vedere ca multi concurenti de top au participat la alt concurs desfasurat in paralel, la Trans Alp unde echipa lui Wouter Cleppe figura la un moment dat pe locul 20 din 200.

Organizarea a fost ca la carte. Sigur au fost si mici probleme inevitabile cand ai de acoperit suprafete atat de mari, de administrat atat de multi concurenti si voluntari in conditiile meteo de fata. O problema a fost ca s-au terminat pastele dar in atata perfectiune in organizare aproape ca s-a topit acest neajuns si oamenii s-au adaptat repede si linistit.
Tot orasul si toate institutiile centrale erau implicate activ nu doar la poza de start: pompieri, salvari, spitale, politie, scoli, elevi. Totul inghetase si toata lumea se ocupa de maraton intr-un fel sau altul. Aproape 900 de voluntari au ajutat la realizarea acestui concurs.
Florian in timp ce facea poze unui elicopter care ateriza a fost invitat si a facut o mica excursie de jumatate de ora cu acel elicopter in anumite zone ale traseului.
Frumos e ca in fiecare an desi traseele sunt la fel totul poate fi diferit din cauza vremii, a noutatilor pe care le aduc organizatorii, a prietenilor si a diferitelor activitati pe care le poti face in zona.

Cursa pentru mine

In cursa de anul asta am luat startul din primul val pentru ca acolo l-am gasit pe Robike si el e mai ofensiv. Se trecea printre pajisti si case unde ne asteptau oameni cu incurajari. Baietii imbracati in ursuleti, iepurasi si tot felul de lighioane, iar au dat petrecere si tipau la noi la dus si la intors. In plus anul acesta au facut un punct de alimentare ad hoc doar cu bere.
Pe prima urcare cu pietre mari si ude lumea a inceput sa se dea jos enervant. 29-er-ul meu nu e pentru asa ceva si am urcat incercand sa-i ocolesc. Daca la coborare inca nu m-am obisnuit cu el la urcare are o aderenta incredibila.
A urmat apoi urcarea pe forestier de 10 km. Lumea pedala in liniste si norii se adunasera, urma sa inceapa ploaia si noi mai aveam 100 de km si urcam de cateva ori la aproape 1500 m atitudine.
La a 2a urcare am descoperit ca s-a busit roata spate. Era opt, freca de furca, aveam o spita rupta si cei din spate strigau “caput si inca ceva” initial am crezut ca se anuleaza cursa din cauza vremii pe urma mi-am dat seama ca-i hipnotiza roata care se misca ca un sarpe beat si infranat 🙂 Cum cheie de spite nu aveam am incercat vechea metoda cu urcatul cu picioarele pe ea. A funcționat pana la urmă, dar înghețasem de tot. La coborâre nu mai simțeam brațele până la cot. Pe urcări nimeni nu mai vorbea. Toata lumea suferea, suferea și așteptau să treacă metru cu metru și să iasă soarele sa alunge cele 7 grade de afară. Cei din punctele de service nu aveau spite.. și nici cheie 🙁
Intr-un final am ajuns si la vestita urcare unde se face pushbike pe asfalt atat de inclinata e. Rosioru zicea dupa cursa ca ii arata 40% panta. Planul era sa cobor si sa imping ca sa-mi pastrez resursele, dar erau atatia spectatori, care tipau la noi acolo incat nu am putut. Oamenii erau superbi, aplaudau in ritmul in care pedalam si nu te lasau sa renunti. Am rezistat cat au fost oameni si am trecut de cabana, apoi s-a marit si panta. Am coborat de pe bicicleta si eram si eu si cei din jur ca niste pisici pe tabla alunecam cu spd-urile la vale pe asfalt.
S-a facut din ce in ce mai frig si mintea-mi fugea la spa-urile din zona, la cele 7 tipuri de saune de care auzisem si de care o sa va zic mai jos, la asfaltul cald de la sosire, la un duș fierbinte, la sauna noastra din cabana, la cele 40 de grade din Romania, la speranta ca poate drumul asta trece de plafonul de nori si o sa fie mai cald. Pana la urma tot ce m-a salvat a fost un ceai cald care-mi venea sa-l torn si-n cap. Mi-am revenit cu temperatura, simteam mainile si am inceput sa ma realimentez.

Daca puteti sa credeti aveau si carnati la punctele de alimentare. A mai fost un Red Bull intins la timp de o domnisoara si am revenit pe linia de plutire si mai tarziu pe cea de finish. Seara ne-am strans mai toti prietenii in cabana 27, am povestit fiecare prin ce am trecut si am planuit incursiunile zilei urmatoare :).

Alte activitati:

Daca tot ai facut atata drum si ajungi in zona Bad Goisen/Salzkammergut pe langa trasee de bicicleta sau de mers puteti vizita:
– mina/minele de sare de unde se trage si numele zonei Salzkammergut = domeniul minelor de sare si care au legatura directa cu istoria zonei.
– SPA-urile din zona. Cea incercata de noi este Aqua Salza din Golling. Are 7 tipuri de saune fiecare cu spectacolul si arhitectura ei asa incat ai impresia ca esti in orient sau in nordul europei dupa caz. Are topogan piscina, jacuzzi, restaurant, zona de relaxare cu paturi cu apa unde poti sa dormi dupa ce ai trecut prin toate procedurile.
Aici sauna nu are sensul clasic de la noi unde intri si stai 15 minute, te coci si pleci. Aici fiecare sauna are un spectacol, o procedura, un ritual. De obicei intra un maestru tine un discurs (chiar daca era in germana mie mi-a placut) invarte un steag sa omogenizeze aerul, se pulverizeaza apa, se arunca cu gheață sau se freacă cu sare pielea, apoi se iese afară se mănâncă fructe sau se bea ceva din partea casei in functie de sauna in care te aflii. (Pentru pudici: atentie la sauna se intra doar cu prosopul :D)